Ziua de 25 noiembrie este sărbătorită ca fiind Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.
Această dată a fost stabilită de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 2000, reprezentând un instrument juridic prin care guvernele, agenţiile Naţiunilor Unite, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente, în această zi, pentru a atrage atenţia publicului asupra problemei violenţei împotriva femeilor, conform Mediafax.
Clădirea Ministerului Apărării Naționale pune accent pe aceasta zi, prin iluminarea sediului central din Bucureşti, astăzi, începând cu ora 20:00, în culoarea portocaliu - culoare dedicată luptei împotriva violenţei asupra femeilor.
Instituţia a precizat că susţine astfel eforturile de conştientizare asupra problemei violenţei împotriva femeilor şi sprijină derularea în România, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse Între Femei şi Bărbaţi (ANES), a Campaniei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi fetelor.