Accident în Târgu Jiu. Șoferul în vârstă de 18 ani era băut

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Târgu Jiu, s-a ales cu dosar penal, după ce noaptea trecută s-a urcat băut la volan și a provocat un accident.

masina politiei

Evenimentul rutier a avut loc pe strada Victoriei din localitate Târgu Jiu, potrivit IPJ Gorj.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier, ocazie cu care au depistat un tânăr de 18 ani, din localitate, care condusese un autoturism implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,68 mg/ l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Tânărul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.