Minor din Târgu Jiu, lovit de o mașină

Un adolescent în vârstă de 14 ani, din Târgu Jiu, a ajuns la spital, miercuri, după ce a fost lovit de o mașină al cărui șofer a fugit de la locul producerii faptei. 

masina politiei

Cei care au anunțat polițiștii despre accident au fost medicii de Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat de 66 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, din direcția municipiului Târgu Jiu către localitatea Romanești, a acroșat un tânăr de 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, iar după impact, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție”, au menționat reprezentanții IPJ Gorj.

Șoferul se urcase băut la volan.

Atât conducătorul auto cât și tânărul au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului auto rezultând o concentrație de 0.08 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pentru pieton rezultatul a fost negativ”, au adăugat reprezentanții IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fără încuvințarea organelor de poliție.