Fosta asistentă șefă a Secției Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a încetat din viață, anunță reprezentanții instituției unde Maria Petrescu a lucrat vreme de 45 de ani.
„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și colectivul unității medicale deplâng stingerea din viață a Mariei Petrescu, fostă asistentă șefă a Secției Ginecologie. Suntem cu sufletul și gândul alături de familia greu încercată”, este mesajul reprezentanților unității spitalicești.
Maria Petrescu a fost un profesionist dedicat meseriei pe care și-a ales-o, spun colegii acesteia, și pe care a practicat-o vreme de 45 de ani la SJU Târgu-Jiu.