Crește tariful pentru locurile de parcare de reședință din Târgu Jiu

Tariful pentru parcările de reședință din municipiul Târgu Jiu va crește, de anul viitor, consilierii locali analizând vineri, în comisiile de specialitate, noile propuneri privind majorările. 

parcare targu jiu

Începând cu ianuarie 2022, târgujienii care vor să beneficieze de un loc de parcare, 24 de ore din 24, vor plăti suma de 360 de lei pe an.

Cei care au nevoie de parcare doar în intervalul orar 16.00 – 08.00, vor plăti 120 de lei/an.

Pentru a fi diferențiate, locurile exclusive de parcare, de 360 de lei, vor fi marcate cu numere roșii, pentru ca atunci când sunt ocupate de alți șoferi, să poată fi aplicate amenzi.

Sancțiunea este în valoare de 1.000 de lei.

Noile tarife vor fi aprobate în următoarea ședință a Consiliului Local și vor în vigoare de la 1 ianuarie 2022.