Bărbat dintr-o comună din Gorj, găsit mort în casă

Bărbat dintr-o comună din Gorj, găsit mort în casă

O anchetă a fost deschisă de poliţiştii din Gorj după ce un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comuna Peştişani, a fost găsită mort în locuinţă.

banda crima

La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, ocazie cu care bărbatul a fost găsit decedat într-o anexă a locuinței.

A fost efectuată cercetarea la fața locului, iar în urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au constatat urme de violenţe pe cap, trunchi sau membre.

Cadavrul a fost transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Gorj.