Grevă de avertisment într-o carieră din Gorj

Grevă de avertisment într-o carieră din Gorj

Minerii de la Cariera Lupoaia, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au făcut, joi dimineață, grevă de avertisment timp de două ore, în semn de protest față de neaplicarea legii privind reducerea la 52 de ani a vârstei de pensionare.

greva lupoaia avertisment

Astfel, angajații de la schimbul unu, care ar fi trebuit să înceapă lucrul la ora 07.00, au rămas în sala de apel până la ora 09:00.

Așa vor proceda și vineri, potrivit anunțului făcut de către președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica.

O discuție pe tema deblocării legii va avea loc vineri, la Prefectura Gorj, fiind așteptați să participe la întâlnire  parlamentarii de Gorj, lideri sindicali și reprezentanți ai administrației CEO.