Tânără dintr-o comună din Gorj, sechestrată

Tânără dintr-o comună din Gorj, sechestrată

O femeie şi doi bărbaţi din Gorj au fost reţinuţi de poliţişti după ce au răpit cu un autoturism şi au sechestrat o tânără în vârstă de 22 de ani, fiica femeii.

masina politiei

Potrivit poliţiştilor, tânăra în vârstă de 22 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, în timp ce se deplasa pe raza localităţii, ar fi fost abordată de mama sa de 43 de ani, însoțită de doi bărbați de 37 și 27 de ani, din comuna Hurezani și introdusă cu forța într-un autoturism.

Ea a fost transportată cu autoturismul pe raza comunei Hurezani, la locuința concubinului mamei sale, iar aceasta ar fi fost lipsită de libertate, fără a fi agresată fizic, verbal sau sexual.

Cei trei au fost reţinuţi.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsirea de libertate în mod ilegal. În continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de femeie și cei doi bărbați, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, transmite IPJ Gorj.