Accident grav într-o comună din Gorj. Patru tineri la spital

Accident grav într-o comună din Gorj. Patru tineri la spital

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani, au ajuns la spital, joi seara, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod, la Bengești-Ciocadia.

politie noaptea

Potrivit IPJ Gorj, șoferul, un tânăr în vârstă de 19 ani, a pierdut controlul mașinii într-o curbă, după care a lovit un cap de pod.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul subunității și Secției 9 Poliție Rurală Novaci, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Bengești Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe raza comuna Bengești-Ciocadia, într-o curbă la stânga a ieșit în afara părții carosabile și ulterior a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a patru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 26 de ani, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” arată IPJ Gorj.