Femeie din Târgu Jiu, luată la ocazie și ținută cu forța în mașină. Un bărbat a fost arestat

Femeie din Târgu Jiu, luată la ocazie și ținută cu forța în mașină. Un bărbat a fost arestat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost arestat preventiv, după ce a luat o femeie din Târgu Jiu la ocazie, iar când aceasta i-a cerut să coboare din mașină, a refuzat să oprească. 

gratii

Potrivit IPJ Gorj, bărbatul, în timp ce conducea o mașină, în localitatea Slătioara, județul Vâlcea, a luat la ocazie o femeie, în vârstă de 54 de ani, din Târgu Jiu.

Pe parcursul deplasării, aceasta i-a cerut bărbatului să îi permită să coboare din mașină,  însă acesta a refuzat în mod repetat.

Ajungând în localitatea Scoarța, șoferul a întors și s-a îndreptat spre municipiul Râmnicu Vâlcea, iar femeii i-ar fi permis să coboare în localitatea Bumbești Pițic.

Bărbatul a fost reținut și ulterior a fost prezentat Judecătoriei Novaci, cu propuneri legale, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, arată IPJ Gorj.