Un profesor în vârstă de 43 de ani, care predă în cadrul unui liceu din municipiul Târgu Jiu, a fost reținut, marți, fiind acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu o elevă în vârstă de 16 ani.
Relația dintre cei doi a fost semnalată de către mama fetei, luna trecută, anunță IPJ Gorj.
„La data de 5 decembrie, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către o femeie, din comuna Logrești, cu privire la faptul că fiica sa minoră ar fi întreținut relații sexuale cu o persoană majoră. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în perioada iulie-noiembrie 2022, minora de 16 ani ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu un bărbat de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu”, arată IPJ Gorj.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri legale.