GORJ: Și-a lovit tatăl cu un topor în cap

Un bărbat din comuna Telești, județul Gorj, este cercetat penal, după ce şi-a lovit tatăl cu toporul în cap, conflictul pornind de la faptul că acesta nu era de acord cu planul fiului său de a demola un coteţ pentru păsări.

gratii

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor asupra unui membru al familiei.

Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că la data de 07.05.2023, în jurul orelor 17.00, aflându-se în curtea comună a imobilelor situate în comuna Teleşti sat Buduhala, între persoana vătămată M.C. şi fiul acesteia, M.V., a izbucnit un conflict spontan generat de faptul că acesta din urmă a intenţionat să demoleze un coteţ din lemn folosit în trecut pentru ţinerea păsărilor, conflict ce a degenerat în acte de violenţă, M.V. aplicând cu toporul pe care îl avea asupra sa trei lovituri (două cu tăişul şi una cu muchia) în creştetul capului persoanei vătămate, tatăl său, provocându-i plăgi tăiate de 5 şi 7 centimetri”, se arată în comunicat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a precizat că potrivit raportului medicului legist victima are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

Din concluziile preliminare ale medicului legist din cadrul SML Gorj rezultă că la data de 07.05.2023 a examinat victima M.C. în secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu – Jiu, constatând că prezintă două plăgi tăiate parietal drept de circa 7 centimetri şi pe linia mediană craniană posterior de 5 centimetri şi tumefacţie de 3/2 cm parietal stâng posterior produse prin lovire cu corp tăietor despicător (secure), două lovituri fiind cu tăişul şi o lovitură cu muchia, leziunile putând data din 07.05.2023 şi necesită de la producere 12-14 zile îngrijiri medicale”, a mai precizat sursa citată.