Grevă la Direcția de Statistică Gorj

Angajații  Direcției Județene de Statistică Gorj sunt în grevă, astăzi, nemulțumiți fiind că, după 10 zile de protest, revendicările nu le-au fost soluționate.  

231211 statistica

Salariații blochează activitatea instituției întrucât, spun ei, au fost ignorați de către decidenții politici.

Acțiunea de luni este un avertisment, în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul INS, alegerile nu pot fi organizate.

După 10 zile de protest spontan, revendicările statisticienilor nu au fost soluționate.

În acest moment, si-au asumat, prin semnătură, intenția de a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu pentru o zi. Aproximativ 900 de salariați din Direcțiile teritoriale de Statistică și sediul central al INS, în semn de protest privind salarizarea în sistemul statistic. Nu vom mai colecta și furniza date statistice din judeţul Gorj! Nu vom asigura datele statistice necesare realizării Programului Statistic Naţional şi transmiterii la EUROSTAT!“, potrivit unui comunicat de presă.

Angajații DJS Gorj cer:

Stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual din cadrul DJS Gorj la nivelul administrației publice centrale.

Acordarea majorării salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul DJS Gorj.

Mărirea schemei de personal a DJS Gorj corespunzător volumului de activitate şi deblocarea angajărilor.