GORJ: Bărbat găsit mort pe o stradă din Târgu Jiu

Un dosar penal a fost deschis de către polițiștii târgujieni, după ce, ieri, un bărbat de 66 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din municipiu. 

banda politie

Potrivit IPJ Gorj, o femeie a sunat la 112 și a semanlat că pe bulevardul Republicii, se află o persoană inconștientă, căzută pe trotuar.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un echipaj al ambulanței a efectuat manevre de resuscitare a bărbatului de 66 de ani, din municipiul Târgu Jiu, fără rezultat pozitiv, fiind constatat decesul. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, arată IPJ Gorj. 

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.