Pompier din Târgu Jiu, infectat cu coronavirus

Un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, care s-a aflat în prima linie a luptei împotriva pandemiei de coronavirus a fost depistat, astăzi, pozitiv cu virusul SARS-CoV-2.

pompieri fs01

Potrivit ISU Gorj, bărbatul a avut primele simptome în data de 6 mai, când a fost luat de acasă și internat în spital. 

Colegul nostru a prezentat simptome specifice infecției cu noul coronavirus, iar în data de 06 mai 2020 a fost preluat de la domiciliu de către un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj și transportat la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean Tg-Jiu, unde a fost internat. I-au fost recoltate probe biologice care au fost transmise către Laboratorul de Analize Medicale și Anatomie Patologică Regina Maria din București, iar în dimineața zilei de 11 mai 2020, Direcția de Sănătate Publică Gorj a fost informată despre faptul că probele recoltate de la colegul nostru sunt pozitive”, a anunțat ISU Gorj.

În prezent, starea de sănătate a tânărului pompier este una bună. Capacitatea de intervenție a turei din care face parte subofițerul nu este afectată. Cei care au intrat în contact cu pompierul sunt în izolare și vor fi monitorizați. 

Ultimele știri