Ministrul Sănătății, vizită la spitale din Târgu Jiu și Rovinari

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, se află, astăzi, în judeţul Gorj, pentru a  verifica situaţia medicală din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi pentru a participa la inaugurarea punctului de lucru ISU Rovinari.

nelu tataru fb

Nelu Tătaru a ajuns deja la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unde a verificat secțiile Radiologie și Unitatea de Primiri Urgențe a instituției.

Tătaru s-a declarat mulțumit de modul în care autoritățile din Gorj, județ unde a apărut primul caz de coronavirus din țară, au gestionat situația cauzată de pandemia COVID-19.

Nelu Tătaru a mai spus, după vizita efectuată SJU Târgu Jiu, că nu se pune probleam revenirii la starea de urgență, dar că se vor lua măsuri „pe localități și zone”.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, acesta va avea întâlniri cu autorităţile sanitare şi administrative locale, cu managerii, dar şi cadrele medicale din judeţ.

Totodată, la Rovinari va participa la inaugurarea punctului de lucru ISU.