Autobuz care transporta salariați CEO, lovit de mașină

Trei persoane au fost rănite, noaptea trecută, la Drăguţeşti, în judeţul Gorj, într-un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un autobuz.

autobuz accident

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut după ce un bărbat, de 45 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Drăguțești, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz condus din sensul opus de către un bărbat, de 54 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 54 de ani, a două persoane, pasageri în autobuz, respectiv un bărbat și o femeie de 48 și 44 de ani, din municipiul Târgu Jiu și a unei femei de 35 de ani, pasageră în autoturism.

"Persoanele rănite au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.