Bărbat arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant când dădea mită unui polițist

Un bărbat care a fost prins băut la volan a încercat să îi dea unui polițist 5.000 de lei pentru ca acesta să distrugă dosarul. Tribunalul Gorj a dispus, luni, arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.

gratii

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, magistrații au aprobat, luni, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat acuzat de dare de mită.

Acesta este cercetat într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci după ce a fost prins băut la volan.

Conform procurorilor, bărbatul i-ar fi dat sâmbătă unui agent din cadrul Postului de Poliţie Săcelu suma de 5000 lei, pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu efectueze cercetările în dosarul penal, inculpatul solicitându-i acestuia să distrugă dosarul.

Procurorii au organizat un flagrant în acest caz, iar bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore.