Bărbat din Severin, arestat pentru trafic de droguri

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce poliţiştii au găsit asupra sa şi în maşina pe care o conducea o cantitate de droguri şi instrumente pentru prepararea cannabisului.

gratii

Potrivit IPJ Mehedinţi, în urma controlului efectuat asupra vehiculului și tânărului, au fost găsite 100 de grame de cannabis, un grinder, un cântar electronic de precizie și suma de 106.000 de lei.

Bărbatul a fost arestat preventiv

În baza probatoriului administrat, la data de 24 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. –B.T. Mehedinți au dispus reținerea, pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani. În aceeași zi, Tribunalul Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile a bărbatului”, transmite IPJ.

Ulterior, luni, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil, situat în București, unde locuia, fără forme legale, bărbatul de 35 de ani.

În urma acțiunilor, au fost identificate și ridicate aproximativ 3 kilograme de cannabis, 13 comprimate ecstasy, 3 telefoane mobile, un laptop, mai multe recipiente și înscrisuri.

În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, conchid poliţiştii.