Dispensarul „ghetou” din Strehaia devine…uman

Dispensarul uman din Strehaia, care până acum arăta precum un „ghetou”, după mai bine de 30 de ani de  indolență politică și administrativă, arata în sfârșit ca o adevărată instituție ce se ocupă de sănătatea locuitorilor din urbei.

dispensar strehaia

Am avut și eu, ca de altfel mulți strehăieni, cu puțini ani în urmă, nefericita nevoie de a apela la serviciile cabinetelor medicale aflate în incinta Dispensarului Uman din Strehaia. Starea clădirii era una deplorabilă. Aducea mai mult a ghetou. Frig, geamuri sparte, uși ce scârțâiau și nu se închideau, mizerie, întuneric și de ce să nu recunoaștem, rozătoare ce mișunau prin unghere insalubre. Mai mult, gardul de ciment cu care era străjuit îți dădea senzația că te afli într-un penitenciar. În sfârșit, a sosit momentul în care strehăianul de rând poate spera la condiții umane în această unitate medicală.

Reabilitare în regie proprie

„Puțini știu și mai puțini recunosc faptul că, toate lucrările de reabilitare și modernizare a Dispensarului uman din Strehaia, sunt realizate de către angajații Primăriei Strehaia și nu a  unor firme asupra cărora să planeze suspiciuni de orice natură. Cu forțe proprii, primăria orașului a reușit să reabiliteze acoperișul, să schimbe ușile și ferestrele, să anvelopeze zidurile și astfel să redea clădirii un aspect uman. În sfârșit, strehăienii vor beneficia la standarde europene de unul dintre cele mai importante obiective din sfera sănătății. Copii și bătrânii, dar nu numai, nu vor mai fi obligați să îndure imagine unei clădiri total insalubre, clădire ce pur și simplu a fost abandonată de fostele conduceri ale primăriei strehăiene”, a declarat primarul orașului Strehaia, Ioan Giura.

Și dispensar, dar și parc

„Mulți cetățeni din Strehaia cred că reabilitarea și modernizarea parcurilor din oraș ar șubrezi bugetul local, iar banii ar trebui investiți în alte obiective. Ei bine, nimic mai fals. Dacă este să discutăm despre cheltuieli, acestea sunt minime. De exemplu, în momentul în care piatra cubică de pe strada Mihai Viteazu a fost scoasă și înlocuită cu asfalt, multe voci susțineau că se fac afaceri cu piatra cubică. Ei bine, acum, orice locuitor poate sesiza faptul că parcurile, cel din fața sediului primăriei și cel din fața Dispensarului Uman, sunt reabilitate și modernizate cu piatră cubică. Piatră provenită de pe strada Mihai Viteazu”, a mai declarat edilul orașului Strehaia, Ioan Giura.

Angajații primăriei puși la treabă

Și acest parc, de care era absolut mare nevoie, cel puțin din punct de vedere estetic, este reabilitat și modernizat în regie proprie de către primărie. Adică de către angajații acestei instituții. În fața Dispensarului Uman se prefigurează un părculeț ce va schimba în mod frumos fața orașului. Dacă până mai ieri aici se afla o zonă total insalubră, plină de mărăcini și gropi, inestetică și chiar dăunătoare pentru pacienții care aveau nevoie de această instituție de interes public. Au apărut alei, fântâni și vor fi plantate sute de flori și arbuști ornamentali. De altfel, începe și montarea de mobilier, adică băncuțe și coșuri de gunoi stradale, extrem de necesare unui astfel de obiectiv. Cu acest obiectiv, se pune capăt celor 30 de ani de inactivitate și neimplicare a autorităților locale în dezvoltarea și modernizarea orașului.

X

Right Click

No right click