Spitalele mehedințene, în atenția Guvernului

În urma avalanșei de materiale apărute în presa mehedințeană, regională și națională, ca urmare a controlului dispus de prefectul județului Mehedinți, în urma cărora au fost depistate o serie de nereguli majore, premierul desemnat, Ludovic Orban, a cerut lămuriri cu privire la acest aspect. Drept urmare, guvernul va trimite Corpul de Control la Spitalul județean de Urgențe Drobeta Turnu Severin.

spital severin02

Ca urmare a materialelor apărute în presă, dar și a rezultatelor înregistrate în urma controlului dispus de prefectul județului Mehedinți, Cristinel Pavel,  premierul Ludovic Orban a  cerut lămuriri la începutul şedinţei de Guvern ministrului Sănătăţii despre Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, după ce un control dispus de prefectul de Mehedinţi a scos la iveală nereguli foarte grave în această unitate medicală. Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a precizat joi, 20 februarie, în şedinţa de Guvern, că va trimite Corpul de Control la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Referitor la acest subiect, a vorbit şi ministrul mehedinţean al Economiei, Virgil Popescu: ”La spitalul din Drobeta Turnu-Severin este un manager, cum eu nu am mai văzut, luat pe persoană fizică - şeful de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean a fost pus de vreo cinci luni de zile director de spital, iar directoarea medicală este soţia senatorului PSD, Liviu Mazilu. Acolo se tot fac studii de fezabilitate, cred că totul ar trebui verificat, se fac studii de fezabilitate peste studii de fezabilitate, se spune că se reabilitează, dar până la urmă nu se întâmplă nimic şi imaginile care au fost publice arată un dezastru faţă de ce este acolo”.

X

Right Click

No right click