SJU Drobeta Turnu Severin, dotat cu aparat de testare rapidă

Spitalul de Urgență din municipiul Drobeta Turnu Severin este dotat cu aparat de testare rapidă.

DBF3D55E B27B 46DF 8437 6F936BEB54E6

La Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin a sosit un aparat de testare rapidă COVID-19.

Echipamentul a fost achiziționat de Crucea Roșie, dintr-o donație a companiei Petrom, care a răspuns astfel propunerii ministrului Economiei, Virgil Popescu, de a se implica în sprijinirea dotării cu aparatură de urgență a spitalelor. Alte două aparate de tip Real Time PCR vor ajunge în perioada următoare la cea mai mare unitate medicală din Drobeta Turnu Severin, fiind achiziționate de Consiliul Județean Mehedinți”, transmit autoritățile locale.

aparat testare rapida

Primăria Drobeta Turnu Severin a amenajat noi saloane de Terapie Intensivă, dotate cu echipamentele necesare. În prezent, sunt 15 cazuri de infectare cu COVID-19 raportate la nivelul județului Mehedinți.