Jefuit de prietenii de pahar

Un locuitor din satul mehedințean Dârvari, a fost jefuit de prietenii cu care băuse mai devreme. 

politianoaptea2 2

Un bărbat din localitatea Dârvari, județul Mehedinți, a ales să-și cheme acasă câțiva prieteni cu care să se cinstească. Astfel, după ce au dat peste cap mai multe pahare, amicii au plecat la casele lor, însă doi dintre ei au avut ochii vigilenți și au reușit să rețină locul în care bărbatul își ținea ascunsă amărâta de agoniseală. Peste noapte, în timp ce proprietarul dormea, cei doi s-au năpustit în locuință, de unde au furat 500 de lei și cheia de la autoturismul acestuia. Abia dimineața, omul a văzut că îi lipsesc aceste bunuri și a anunțat poliția.

„În cursul zilei de 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurale Cujmir au identificat un bărbat de 51 de ani și un tânăr de 17 ani, ambii din localitatea Dârvari, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt. Din probatoriul administrat, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați ar fi sustras din locuință unui bărbat de 58 de ani, din aceeași localitate, suma de 500 de lei și cheia de rezervă a unui autoturism. Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămate. În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată în comunicatul emis de IPJ Mehedinți.

X

Right Click

No right click