Mehedințean, reținut de polițiști după ce a făcut scandal în piață

Polițiștii mehedințeni au reținut un bărbat pentru tulburarea liniștii publice.

 piata severin

Polițiștii Biroului Ordine Publică de la Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin au depistat, ieri, în jurul orei prânzului, în flagrant delict un bărbat de 35 de ani, din municipiu, în timp ce tulbura ordinea și liniștea publică, în piața agroalimentară Mircea cel Bătrân, din localitate.

”Polițiștii au procedat la imobilizarea bărbatului care a amenințăt cu acte de violenţă extremă o tânără de 19 ani, din comuna Husnicioara și un bărbat de 50 de ani, din localitatea Malovăț, în urma unui conflict spontan, pe fondul unor discuții în contradictoriu”, transmite IPJ Mehedinți.

Mehedințeanul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat, ieri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerea corespunzătoare. Pe numele lui s-a întocmit dosar penal pentru săvărșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.      

X

Right Click

No right click