Proiecte majore pentru Drobeta Turnu Severin – finanţate cu fonduri europene

În ultima ședință Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin s-au făcut primii pași concreți pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile, în noul exercițiu financiar 2021-2027, pentru proiecte majore de dezvoltare a municipiului.

severin

Este vorba de:

  • Realizarea unui pasaj subteran, care va traversa Bulevardul Tudor Vladimirescu, din strada Smârdan către Bulevardul I. C. Brătianu, pentru descongestionarea circulației în cel mai mare nod de trafic din oraș;
  • Punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu “Ruinele bisericii medievale de la Drobeta Turnu Severin” și a întregului complex istorico-cultural din cadrul Colegiului Național „Traian”, proiect în parteneriat cu Consiliul Județean Mehedinți;
  • Reabilitarea Parcului „Aluniș”.

Alte proiecte care vor fi propuse pentru finanțare europeană sunt:

  • Reabilitarea și punerea în valoare a clădirilor, extinderea zonelor pietonale și de relaxare din zona istorică a municipiului Drobeta Turnu Severin;
  • Modernizarea sistemului de transport public din municipiu;
  • Reabilitarea integrală a parcurilor publice Dragalina, Rozelor și Gării;
  • Crearea, extinderea de trotuare, realizarea de spații dedicate pistelor de biciclete și amenajări urbane pentru pietoni;
  • Regenerarea și creșterea securității spațiilor publice;
  • Construcția a 1-2 creșe, pentru a acoperi necesarul la nivelul învățământului preșcolar;
  • Construirea unui Centru Multifuncțional, de sprijin, pentru dezvoltarea afacerilor locale, regionale şi transfrontaliere;
  • Funcționalizarea ștrandului balnear Schela, pe tot parcursul anului și realizarea aici a unui Complex de agrement Aqua Parc.

Obiectivul prioritar, pentru Drobeta Turnu Severin, al primarului Marius Scrieciu rămâne creșterea calității vieții, prin dezvoltarea de proiecte majore, finanțate, în special, din fonduri europene, care să crească atractivitatea municipiului pentru investiții noi și locuri de muncă mai bine plătite.