Proiectul „Orașul și apa” începe să prindă contur

După un proces consistent și amplu de documentare, planificare și conceptualizare a unei expoziții care să povestească  publicului modul cum funcționa sistemul de alimentare cu apă a orașului Drobeta Turnu Severin, în perioada în care actualul CASTEL AL ARTELOR avea acest rol, iată că lucrurile încep să prindă contur, urmând ca în perioada următoare expoziția să fie instalată la etajul superior al fostului CASTEL DE APĂ.

castel apa severin
Cu ajutorul unor clișee fotografice, reprezentări grafice, planuri, a unor elemente de arhivă și al martorilor, se va recompune vizual și senzorial (tehnici de reconstituire/animare prin realitate augmentată/modelare 2D) și se vor relaționa secvențial părțile care au compus odinioară mecanismul de funcționare a acestui turn de apă (astăzi dispărute).

Expoziția va cuprinde și o colecție de articole de știință populare, adaptate pentru înțelegerea de către orice tip de vizitator, sintetizate și prezentate pe un ecran tactil de mari dimensiuni. Create de specialiști în domeniile lor și de oameni pasionați de știința apei și a furnizării ei publice, articolele cu fotografii și videoclipuri explică și extind subiectul expoziției într-un mod angajant.

Apa în cultura locală

”Tema expoziției „Orașul și Apa” va reprezenta procesul de transportare și de furnizare a apei, tratamentul apei (filtrare/ozonificare) și al instalațiilor (instrumente și mașini hidraulice). Va fi vorba inclusiv despre rolul apei în cultura locală, ca preambul al viitoarei expoziții legate de Dunăre și ca element de relaționare cu cea inițială, legată de memoria istorică a Insulei Ada-Kaleh. „Apa” devine practic elementul comun care va lega în timp inelele turnului, sub forma unor expoziții de bază, mereu actualizate, văzute ca niște spații de expunere creativă a patrimoniului istoric generat și garantat de castel.
Vom crea astfel pentru vizitatori noi narațiuni ca forme de angajare totală a acestora în procesul de vizitare a întregului edificiu. Reamintim celor interesați faptul că acest tip de proiect este cel de-al treilea câștigat și implementat la CASTELUL ARTELOR de către Direcția de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural, proiecte co-finanțate de A.F.N.C. (Administrația Fondului Cultural Național) și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, prin implicarea necondiționată a primarului Marius Screciu în vederea dezvoltării turismului și punerii în valoare a acestui reprezentativ obiectiv turistic, devenit simbol al orașului Drobeta Turnu Severin”, a declarat responsabilul pe  comunicare al proiectului, Ioan Tătucu.

Scurtă istorie a Castelului de Apă

Marele turn medieval atrage zilnic zeci de turiști curioși să vadă ce se află în interiorul lui. A fost realizat în anul 1910 și la acea vreme aproviziona cu apă orașul Turnu Severin. A avut acest scop până în anul 1980, atunci bazinele au fost golite și spațiul a fost folosit pentru birouri și ateliere ale societății care administra la acea vreme alimentarea cu apă și canalizarea orașului. A fost reabilitat și a devenit cea mai impunătoare clădire din municipiu după ce autoritățile locale au obținut fonduri europene în 2010 pentru modernizarea lui.

Castelul de apă are o înălțime de 27 de metri, este realizat pe mai multe nivele ce adăpostesc spații expoziționale, o galerie de artă, un punct de informare turistică și, fiind aproape de centrul orașului, oferă un spațiu de belvedere unic în municipiu. În vârf se poate ajunge fie cu ajutorul unui lift, fie urcând câteva sute de trepte, un efort care se merită pe deplin.  

Turiștii vor observa, dacă descoperă pe trepte Turnul de Apă, că fiecare etaj este unic în felul său, iar istoria sa o pot afla prin obiectele de artă (picturi, înscrisuri, sculpturi, etc.) care au rămas de pe vremea când Turnul alimenta cu apă tot orașul. După ce au fost parcurse cele aproximativ 400 de trepte, priveliștea de deasupra taie respirația chiar și celor mai pretențioși iubitori de peisaje deosebite.

Ultimele știri