Severin – adevăr și dezinformare

De câteva zile, municipiul Drobeta Turnu Severin parcă a luat foc. Foarte mulți angajați din domeniul culturii și al Poliției Locale se gândesc tot mai mult la șomaj, conform presei on-line a municipiului. Totul este însă un fals.

severin marius screciu

O interpretare nefericită și totodată alambicată a primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a aruncat în aer mediul cultural și de domeniu public. Mai precis, este vorba de angajații Direcției de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural și de cei ai Poliției Locale. Conform presei locale on-line, primarul ar dori să taie în stânga și în dreapta din locurile de muncă și să trimită mulți angajați în zona șomajului. Ei bine, declarațiile primarului au fost greșit înțelese și de aici s-a ajuns la un adevărat tărăboi.

Cultura își continuă activitatea

Prima instituție vehiculată în această idee de „desființare”, este Direcția de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural din Drobeta Turnu Severin. Conform primarului, ținând cont că nu se mai organizează multe activități culturale de masă, această instituție nu își merită banii. Ei bine, această instituție va fi doar „reorganizată”. La ora actuală instituția culturală are un număr de 16 angajați, din care doar patru vor fi redirecționați spre alte compartimente. Instituția va trece în subordinea  Palatului Cultural și doar posturile de directori, șefi de servicii și contabilitate vor fi desființate. Asta nu înseamnă că și oamenii vor ajunge în stradă. Aceștia vor fi redistribuiți acolo unde se simte nevoia de oameni noi. Primarul Marius Screciu a declarat: „Vom face reduceri de personal la Primăria Severin. Vom reduce în primul rând o parte din posturile pe care le avem libere, ne vom reorganiza”. Aici este cheia.  Primarul a spus „posturi libere”, deci aceste posturi se află pe organigramă dar nu sunt ocupate.

Poliția Locală stă pe un butoi de pulbere

Aceleași canale on-line de informare a publicului, au reușit să aprindă fitilul la butoiul cu pulbere pe care se află Poliția Locală. Conform acelorași informatori, vorbele primarului au fost în mare parte răstălmăcite și rostogolite ca pe o bombă cu iz de șomaj. Primarul a spus că va reduce posturile de birou, dar acei polițiști locali vor fi scoși în stradă și nu dați afară. De fapt, problema este în ograda Guvernului. „Am văzut în actualul program de guvernare al coaliției de la putere ideea trecerii Poliției Locale în subordinea Poliției Naționale, dar salarizarea să rămână tot la Primărie. Așa ceva nu se poate,” a susținut primarul Marius Screciu.  Aici este toată nemulțumirea. și primarul are dreptate. El nu poate plăti oameni care sunt angajați de un minister cu care nu are absolut nici-o legătură. Marius Screciu susține că dorește să păstreze conducerea Poliției Locale, să o modernizeze și să o managerieze în conformitate cu cerințele locuitorilor municipiului Drobeta Turnu Severin. Doar în cazul în care Guvernul nu va înțelege acest lucru, primarul Marius Screciu ia în calcul și desființarea Poliției Locale. 

Taxele și impozitele nu cresc

Foarte mulți severineni trăiesc cu impresia că taxele și impozitele locale vor crește datorită crizei pandemice prin care trecem. În acest sens, primarul Marius Screciu a anunțat că nu vor fi majorări de taxe și impozite, chiar dacă Severinul se înscrie în topul municipiilor cu cele mai mici taxe și impozite din țară.  „De când sunt eu primar, nu s-au mai majorat deloc. Ele s-au mai mărit, dar numai cu indicele de inflație. Acesta nu ține de noi,  ține de Guvern. Am păstrat aceleași taxe, chiar dacă au venit mai puțini bani la Primărie”, a declarat primarul Marius Screciu.