Patru consilieri județeni și-au înaintat demisiile din CJ Dolj

Patru dintre cei 37 de aleși județeni au renunțat la mandate, pe motiv de incompatibilitate. Toți sunt din partea alianței PSD-ALDE.

cj dolj sedinta vasile solomon neatu 

Consiliul județean Dolj s-a întrunit, marți, în ședină de îndată, susținută online, pentru a supune la vot șapte proiecte de hotărâre. Primele patru au fost pentru constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatelor de consilieri județeani Oana Bică, Cosmin Durle, Ninel Cercel și Adinel Ilinca, precum și constatarea vacantării locurilor de consilier județean.

Oana Bică, care în mandatul trecut a fost vicepreședinte, a renunțat în favoarea unui post de consilier personal al președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile. Și Cosmin Durle rămâne tot la CJ Dolj, dar pe postul de administrator al județului, pe care l-a mai ocupat și în trecut, pe lângă cel de administrator al orașului. Ninel Cercel este șeful RAADPFL Craiova, post pe care a dorit să și-l păstreze, renunțând la cel de consilier, pentru a nu intra în categoria incompatibililor. În privința lui Adinel Ilinca, situația este similară. El are o funcție de director executiv la Parcul Industrial Craiova.

Președintele Consiliului Județean Dolj a precizat că ședința s-a făcut de îndată nu pentru a lua act de aceste demisii, ci pentru că administrația județeană trebuie să sprijine financiar Spitalul Clinic Județean de Urgență, care e în criză de oxigen pentru bolnavii de Covid.