Incendiu puternic la o casă din Slatina. O femeie a ajuns la spital

Acoperișul unei locuințe din Slatina și bunurile din mai multe încăperi au fost distruse, în urma unui incendiu puternic, izbucnit, cel mai probabil, din cauza materialelor ușor combustibile amplasate în apropierea sobei.

foc slatina 1

Evenimentul s-a produs în această dimineață, pe strada Armașului, din municipiul Slatina.

Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 67 de ani, a ajuns la spital.

În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței și la bunurile din trei încăperi, cu posibilități de propagare la alte două încăperi și la anexele aflate în apropiere. Proprietara locuinței, în vârstă de 67 de ani, cu dispnee, a fost asistată de echipajul SMURD la locul evenimentului și transportă la UPU Slatina, de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Pompierii au reușit localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, fiind salvate două camere de locuit și bunurile din acestea și anexele gospodărești aflate în apropierea casei. Intervenția a durat aproximativ două ore și jumătate.

Au ars aproximativ 130 de meri pătrați de acoperiș, 20 de metri pătrați de tavan și bunurile din cele trei camere.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic produs de soba nesupravegheată”, a mai declarat reprezentantul ISU.