O fată de 13 ani dată dispărută, găsită lângă Caracal, cu doi tineri. Unul dintre ei, reținut

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Studina, județul Olt, a fost reținut de polițiști, duminică, fiind acuzat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani, dată dispărută de către familie, sâmbătă. 

Catuse 938x535 752x535

Minora este tot din comuna Studina, mama acesteia fiind cea care a cerut sprijinul polițiștilor pentru a-i găsi fiica.

În urma investigațiilor făcute, în data de 14 martie, în jurul orelor 05:50, fata a fost găsită într-un autoturism, pe Varianta Ocolitoare OG 6 a municipiului Caracal, împreună cu doi tineri în vârstă de 22 şi 23 de ani, ambii din comuna Studina.

Minora le-a spus polițiștilor că nu a fost victima vreunei infracţiuni, dar au existat suspiciuni cu privire la declarațiile fetei, motiv pentru care oamenii legii au continuat cercetările.

„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate. De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia. Tânărul a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.