Transporta ilegal 3.000 de litri de țiței

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Icoana, județul Olt, a fost amendat după ce a fost depistat de către polițiști, că transporta 3.000 de litri de ţiţei. 
 

titei

Potrivit IPJ Olt, vineri dimineață, în timp ce acționau pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au depistat în trafic, pe raza orașului Potcoava, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Icoana, județul Olt care transporta cu o utilitară produse petroliere.

În urma verificărilor efectuat, s-a stabilit că bărbatul transporta 3.000 de litri de ţiţei fără a deține documente de însoțire a mărfii, așa cum prevede legea. 
 
Polițiștii au sancționat contravențional bărbatul cu amendă în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență 271/2000, privind regimul activităților de transport, comercializare și recuperare a țițeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei și altor produse petroliere. Cantitatea de 3.000 de litri a fost confiscată și predată unei societăți comerciale de profil”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.