Tânăr din Olt bătut de alți trei bărbați, între care un polițist și un militar

Un dosar penal a fost deschis după ce un tânăr în vârstă de 19 ani, din Mărunţei, a fost bătut de trei bărbați, între care un polițist de la Rutieră și un militar.

politist cu spatele

S-a întâmplat în apropierea Paștelui, în urma unui conflict spontan, iar dosarul a ajuns la Parchetul Militar.

Potrivit unor informaţii, protagoniştii scandalului se aflau în locuina unei persoane din Mărunţei. Băiatul în vârstă de 19 ani ar fi avut un conflict cu o altă persoană de acolo, iar polițiștul si militarul au intervenit si ei.

La data de 2 mai 2021, în jurul orei 2.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin SNUAU despre faptul că un tânăr, în vârstă de 19 ani, în timp ce se afla pe raza comunei Mărunţei ar fi fost agresat fizic de doi bărbați din localitate. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând a fi înaintat unității de Parchet competente material”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

El a adăugat că, totodată, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost dispuse verificări prin Biroul Control Intern.

Tatăl victimei susține însă că băiatul a fost bătut crunt, având fața mutilată. În urma loviturilor primite, acesta și-ar fi pierdut și câțiva dinți.