Trimis în judecată pentru că a încercat să dea mită unui polițist din Slatina. Moment surprins de body cam

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru dare de mită, după ce a încercat să scape de sancţiunea aplicată de un poliţist din Slatina, care l-a depistat la volanul unei maşini ce nu avea poliţă RCA valabilă.

ciocan instanta

Poliţistul a denunţat situaţia, iar momentul a fost surprins de bodycam-ul purtat de omul legii.

Miercuri, mituitorul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, la data de 23.05.2021, un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiul Slatina a semnalat la linia Call Center Anticorupție a D.G.A. - 0800.806.806, faptul că un cetățean, pe care l-a oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism fără poliță RCA valabilă, i-a oferit 300 lei mită pentru a nu lua măsurile legale.

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Olt s-au deplasat la fața locului unde au constatat infracțiunea flagrantă. Astfel, au fost efectuate activități de cercetare penală și s-au consemnat denunțurile tuturor celor 3 lucrători din echipajul de poliție, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt unde s-a înregistrat dosar penal.

În administrarea probatoriului au fost utilizate și imaginile surprinse cu camera video ”body cam”, aflată în utilizarea echipajului de poliție”, se arată într-un comunicat remis de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).