Plaja Olt se redeschide luni

Plaja Olt se redeschide, începând de săptămâna viitoare, potrivit unui anunţ emis de Clubul Sportiv Municipal Slatina. 

plaja olt

Sursa citată arată că programul de funcţionare este în fiecare zi, de luni până duminică, între ora 9.30 şi 20.00.

Accesul pe plajă se va face cu respectarea normelor sanitare în vigoare, printre care distanţarea fizică.

Clubul Nautic şi de Agrement „Plaja Olt” Slatina este o investiţie realizată cu fonduri europene şi locale, valoarea totală a investiţiei fiind de 34 milioane lei. Proiectul a fost derulat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”.

Practic, prin acest proiect, municipalitatea slătineană a creat o infrastructură de agrement turistică la standarde europene.

Proiectul a presupus, pe lângă plaja propriu-zisă, amenajarea unor facilităţi rare în zonă, precum: debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele (cu nouă culoare de câte 1.000 metri), terenuri de sport pentru minigolf, beach-volei, tribune, spaţii corespunzător amenajate pentru fitness şi Spa, 150 locuri de parcare, la care se adaugă: teren de minifotbal multifuncţional (fotbal, baschet, volei, handbal), tribune, teren de tenis, pistă biciclete şi role, vestiare, grupuri sanitare.