Focar de pestă porcină într-o exploatație din Scornicești

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la porcii dintr-o exploataţie comercială din localitatea Constantinești, oraș Scornicești, județul Olt, 1650 de animale urmând să fie ucise, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt. 

 porci pesta

Decizia uciderii porcilor a fost luată joi, după ce autoritățile s-au reunit și au discutat despre această problemă.

A fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploatația comercială de porci din localitatea Constantinești, oraș Scornicești, județul Olt, unde se va aplica măsura uciderii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 1647 capete suine, în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare  Carcasele porcilor morți sau uciși și a tuturor materialelor din incinta exploatației vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale”, au explicat reprezentanții DSVSA Olt.

Zona de protecție cuprinde următoarele localități: Constantinești, Rusciori și Scornicești.