Bărbat din Olt, reținut pentru infracțiuni comise în Gorj

Bărbat din Olt, reținut pentru infracțiuni comise în Gorj

Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Obârşia, judeţul Olt, este cercetat penal de poliţitşii din Gorj, după ce, marţi, a ameninţat o adolescentă în vârstă de 17 ani, din orașul Târgu Cărbunești, judeţul Gorj, şi i-a furat telefonul mobil. El a fost reţinut, după audieri.

catuse1

Potrivit anchetatorilor, minora ar fi stabilit să se întâlnească cu o persoană necunoscută, de sex masculin, în incinta unui imobil din municipiul Târgu Jiu, iar după aproximativ două ore, aceasta i-a solicitat să plece, moment în care barbatul ar fi lipsit-o de libertate.

Ulterior, minora, împotriva voinței sale, s-ar fi deplasat cu acesta către un loc de cazare de pe raza municipiului Târgu Jiu, ocazie cu care s-ar fi oprit la o terasă, situată pe strada Victoria. La intrarea in local,  bărbatul i-a solicitat să-și lase telefonul mobil pe masă, pe care și l-ar fi însușit, ulterior părăsind incinta terasei.

Bărbatul a fost identificat ulterior de poliţişti şi a fost organizat şi un flagrant.

În urma investigațiilor desfășurate cu operativitate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu - Biroului de Investigații Criminale, a fost identificată persoana banuită de săvârșirea infracțiunilor, în persoană unui tânăr,  de 27 de ani, din comuna Obârșia, județul Olt, în acest sens fiind organizat un flagrant.  În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată”, transmit poliţiştii gorjeni.

În urma probatoriului administrat în cauză, față de tânăr a fost dispusă măsură reținerii, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Astăzi, tânărul va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.