Bărbat lovit de TIR la Slatina

Bărbat lovit de TIR la Slatina

Un pieton este în stare gravă după ce a fost lovit de un TIR, luni dimineaţă, pe strada Ionaşcu din Slatina, în zona Catedralei.

accident ionascu 1536x692

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă, descarcerare, dar şi poliţiştii.

"Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autocamion condus de un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 50 de ani, care a acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 84 de ani. În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.