DIICOT: A fost reținut un bărbat pentru că a violat-o pe Luiza Melencu în casa lui Dincă

Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunțat, miercuri, că a fost reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reținut, cât și Dincă, au violat-o pe tânără.

criminal gh dinca

Inculpatul, 46 de ani, a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, izar acum confirm că au fost administrate probe suficiente, științifice și testimoniale, pentru a formula acuzații oficiale. La 14 aprilie, jurul orei 12, după ce Gheorghe Dincă a răpit-o prin constrângere cu acte de violență pe Melencu Luiza, care aștepta la ocazie, a dus-o la domiciliul acestuia pentru exploatare sexuală în interes personal și a fost surprins de inculpatul reținut”, transmite Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT.

Potrivit lui Hosu, bărbatul a observat-o pe Luiza Melencu secherstrată în mașină. El făcea parte din anturajul lui Gheorghe Dincă.

Atunci când a fost reținut, a spus anchetatorilor că i-a cerut lui Gheorghe Dincă să intrețină relații sexuale cu tânăra.

Bărbatul era folosit de Dincă ocazional la muncile din gospodărie.


„La explicațiile ocupate de Dincă Gheorghe, în sensul că victima e o fată pe care a adus-o pentru a intreține relații sexuale, inculpatul reținut i-a solicitat ăs ii permită și lui intreținerea unei asemenea relații cu Melencu Luiza. În aceste imprejurări, pentru a-și conspira faptele, inculpatul Dincă Gheorghe a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea Dincă, prin constrângere manifestată prin violențp fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânără”, a mai spus Hosu.

Bărbatul reținut este o persoană fără loc de muncă, fără școală, fără un domiciliu stabil, fără venituri, necăsătorit, fără copii și este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.

„Pentru a înlătura orice speculație, vreau să fac o subliniere importantă: acest inculpat nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT. De asemenea, până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului Dincă Gheorghe (omor, n.r.). Cu alte cuvinte, inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gheorghe Dincă”, a mai spus adjunctul DIICOT.

Inculpatul va fi prezentat instanței de judecată, procurorii DIICOT urmând să solicite emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.