Clubul din Caracal unde tinere erau forțate să se prostitueze funcționa într-un spațiu al primăriei

Clubul de noapte din Caracal în care mai multe fete erau forțate să danseze la bară, iar pentru o partidă de sex încasau 200 de lei, mințind clienții că sunt majore, funcționează într-un spațiu al primăriei.

mascati

Poliţiştii BCCO Piteşti şi jandarmii din Argeş şi cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova au descins, miercuri, în local, unde au găsit șapte fete, între care patru minore.

Potrivit unor surse din anchetă, clubul aparţine unor fraţi din Caracal, iar spaţiul era închiriat de la autorităţile locale.

Primarul orașului Caracal, Liviu Radu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că spaţiul este al unei societăţi aflată în subordinea Consiliului Local, iar proprietarii plăteau chirie.

Potrivit edilului, cei doi fraţi, principalii suspecţi în dosarul traficului de minori instrumentat de anchetatorii din Argeş, au cumpărat, chiar lângă Primăria Caracal, în centrul oraşului, şi un etaj al unui hotel.

Este un spaţiu al primăriei ca şi proprietar, numai că noi, toată clădirea, subsol, parter şi etaj, am dat-o în administrare ADPF-ului, adică o societate care se ocupă cu partea asta de cimitir, construcţii. Este un SRL, dar este sub conducerea Consiliului Local. Iar ei folosesc o parte din birouri, iar partea pe care nu o folosesc au închiriat-o. Aici este şi clubul ăsta. Are toate autorizaţiile de funcţionare. Noi când le-am închiriat au spus că vor să facă un bar şi un club, dar e treaba lor ce fac acolo. Acum câteva ore am aflat şi că patronii au cumpărat, la 50 de metri, şi un etaj unde funcţiona un hotel. Noi ne uităm doar ca documentele care vin să fie ok din punct de vedere juridic. Nu ştiu cât plăteau chirie, e stabilită prin Consiliu Local. E un contract perfect legal, fără probleme”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Liviu Radu.

Potrivit unor surse, cei doi fraţi găseau fete prin intermediul unui bărbat din Argeş. Acesta le racola prin metoda lover boy, apoi tinerele erau aduse în club şi obligate să se prostitueze. Şi un taximetrist din Caracal este suspectat că făcea parte din reţeaua infracţională.

Procurorii DIICOT și polițiștii fac, miercuri, 8 percheziții domiciliare în Argeș și Olt la locuințele a 5 suspecți cercetați pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de minori, pornografie infantilă și complicitate la pornografie infantilă.

Procurorii bănuiesc că în Caracal s-a constituit, din 2017, un grup infracțional organizat, care, sub paravanul unui club de noapte, a recrutat minore care să participe la spectacole pornografice sau care erau obligate să se prostitueze.

Din cercetări a reieșit că minorele erau obligate să învețe să danseze la bară, să determine clienții să consume de la bar cât mai multe băuturi și, în cazul în care aceștia doreau să întrețină relații sexuale, îi conduceau în diferite separeuri unde contra sumei de 200 lei întrețineau raporturi sexuale, mințind clienții că au vârste cuprinse între 18 și 19 ani.

Liderii grupului infracțional încasau banii pentru partidele sexuale, iar dimineața fetele primeau un salariu de 200 lei, un comision din consumație și jumătate din banii obținuți în urma întreținerii de raporturi sexuale contra cost.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești vor fi aduse 15 persoane.