O femeie și-a omorât fetița de două luni pentru că plângea

O femeie de 24 de ani, de naţionalitate lituaniană, care locuia în localitatea Stoenești, județul Olt, și-a ucis fetița în vârstă de două luni pentru că plângea.

ESO politia rurala

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța, a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că femeia și-a lovit fetița de două luni și a zguduit-o puternic, provocându-i un hematom la nivelul creierului.

Pentru că micuța nu a tăcut și a continuat să plângă, mama sa a dat-o de marginea pătuțului și i-a fracturat coloana.

„Motivul agresiunilor a fost că fetița plângea. În urma loviturilor, aceasta a decedat”, a spus Anuța.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore pentru omor și va fi prezentată sâmbătă magistraților Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă.

Femeia de naționalitate lituaniană are 24 de ani și locuia din anul 2018 în Stoenești.

Iubitul ei este plecat în această perioadă în Marea Britanie.

Cei doi mai au un copil de un an și jumătate.

(sursa: Mediafax)

Ultimele știri