Diploma „Vârsta de Aur” la împlinirea a 100 de ani

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a premiat un cetăţean al oraşului la împlinirea vârstei de 100 de ani.

vaur

Luni, 8 martie, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea l-a premiat pe domnul Oscar Szavuj cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 100 de ani.

Festivitatea de premiere a avut loc la locuinţa sărbătoritului, acestuia fiindu-i înmânată Diploma „Vârsta de Aur” şi o indemnizaţie aniversară în valoare de 1.000 de lei.                 

Este prima acţiune de acest fel, în acest an, al Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

În cursul anului trecut, alţi doi râmniceni au fost premiaţi cu ocazia împlinirii unui secol de viaţă, iar de la debutul acestei acţiuni, în anul 2012, şi până în prezent, 19 persoane centenare au primit onorurile cuvenite din partea Municipalităţii Râmnicului.