Un bărbat a murit după ce a încercat să urce într-un tractor aflat în mers

Un bărbat de 65 de ani a murit după ce a încercat marți să urce într-un tractor aflat în mers și a căzut.

smurd masina

Potrivit IPJ Vâlcea, accidentul a avut loc pe DJ 676, în localitatea Zătreni.

Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani ar fi încercat să se urce din mers într-un tractor, moment în care ar fi căzut de pe scara acestuia.

Echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul bărbatului.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)