Covoroașe dezinfectante, distribuite gospodăriilor din Vâlcea

Toate scările de bloc din Râmnicu Vâlcea au primit covoraș dezinfectant, dar și pulverizatoare cu solutie dezinfectantă.

 covor 2

Acțiunea de distribuirea a covorașelor dezinfectante pentru scările de bloc a fost finalizată, urmând ca acestea să fie oferite și gospodăriilor.

Autoritățile locale ale municipiului Râmnicu Vâlcea autransmis c înaintea sărbătorilor de Paşte, acţiunea de distribuire a covoraşelor dezinfectante şi a pulverizatoarelor cu dezinfectant pentru mâini la cele peste 1.800 de scări de bloc din municipiu s-a încheiat. 

“În acelaşi timp, salariaţii Municipalităţii au furnizat astfel de sisteme de protecţie şi pentru câteva zeci de sedii de instituţii publice din Râmnic, în vederea protejării atât a cetăţenilor care apelează la serviciile acestora, cât şi a salariaţilor”, au precizat reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Imediat după Paște,a fost demarată o acţiune similară care vizează, în baza Hotărârii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă nr. 7/02.04.2020, gospodăriile particulare. Așadar, tuturor gospodăriilor li se vor da covoraşe şi pastile de cloramină pentru prepararea soluţiei dezinfectante.

X

Right Click

No right click