Aparatură nouă pentru cabinetele școlare
Au fost achiziționate scaune stomatologice de ultimă generație pentru cabinetele școalare din Craiova.
Au fost achiziționate scaune stomatologice de ultimă generație pentru cabinetele școalare din Craiova.
Polițiștii de proximitate din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au organizat, miercuri, o activitate cu caracter informativ-preventiv, pe linia prevenirii delincvenţei juvenile, a violenţei în familie, dar şi pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului.
Programul de guvernare al PNL nu prevede nicio măsură care vizează desființarea unor unități medicale sau a unor centre de permanență, a anunțat, Ministerul Sănătății, joi, într-un comunicat de presă.
Studenții și liceeni craioveni vor marca, vineri și sâmbătă, la sediul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică (Universitatea din Craiova), Zilele Roboticii şi Mecatronicii Craiovene „MEROB 2019”.
O fetiţă de 12 ani din comuna Bărbăteşti, județul Vâlcea, a murit joi dimineaţa, cel mai probabil intoxicată cu monoxid de carbon.
Ministerul Sănătăţii anunţă constituirea unui grup de lucru format din reprezentanţi ai multor instituţii şi ai pacienţilor, care să identifice, până în 15 decembrie, problemele legate de vaccinarea antigripală.
Leguma-vedetă cu care un oltean a dat lovitura.
Lipsa adăposturilor în stațiile de autobuz din Craiova continuă să fie o mare problemă pentru călători, sezonul rece fiind mult mai dificil comparativ cu temperaturile ridicate din vara trecută.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care, până la 31 octombrie 2020, vor fi alocate 25.000 de tone de păcură din stocurile de rezervă ale statului pentru asigurarea agentului termic necesar încălzirii populației din Drobeta-Turnu Severin.
Doi dintre agresorii polițiștilor din Vâlcea bătuți în timpul nopții de marți spre miercuri, după ce au urmărit un șofer fugar, au fost prinși în Slatina.
Electroputere Craiova, cândva simbol al industriei craiovene, își închide producţia din decembrie, după 70 de ani de activitate.
Corpul de Control din cadrul Ministerului Sănătății se află, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență Craiova, ca urmare a neregulilor semnalate în ultima perioadă în privința acestei instituții.
Dacă o iei la pas prin Craiova, oraşul proverbial al oltenilor, vei constata că, din loc în loc, pe scuarurile bulevardelor şi străzilor, în spaţiile verzi, pe trotuare, în zona gării, sau pe marginea căii ferate care traversează oraşul, întâlneşti tot felul de cruci sau troiţe comemorative, plantate acolo de familiile celor care şi-au găsit sfârşitul în acele locuri, fie ca victime ale unor accidente, ca victime ale unor crime, din cauza bătrâneţii sau a bolilor...
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Drobeta Turnu Severin sunt în plină desfășurare. În seara de 6 decembrie, începând cu ora 17.00 va avea loc inaugurarea celei de-a doua ediții.
Biblioteca Judeţeană "I. G. Bibicescu" Mehedinţi anunţă toţi utilizatorii că în perioada 19 – 21 noiembrie a.c., toate secţiile Bibliotecii vor fi închise.
Marcel Vela își dorește să schimbe numele Poliției Române în Poliție Națională pentru a exista o diferențiere de Poliția Locală, astfel încât să nu mai fie suprapuse atribuțiile agenților. „Vreau rebranduirea”, a spus ministrul de Interne.
Mai multe oase umane, fragmente osoase și două cranii au fost găsite pe un câmp din comuna olteană Brâncoveni.
Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova au donat sânge, miercuri, în cadrul campaniei „Donează o șansă la viață”, derulată în contextul Zilei de 1 Decembrie.
O tânără de 29 de ani, din județul Gorj, însărcinată în 31 de săptămâni, a ajuns marți la spital bătută cu sălbăticie și înjunghiată în picior de soțul ei, drogat. Polițiștii spun că bărbatul și-a bătut soția pentru că era gelos.
Târgul de Crăciun de la Craiova va fi deschis vineri, urmând ca atmosfera sărbătorilor de iarnă să fie întreținută până pe data de 5 ianuarie 2020.
Lara Fabian a anunțat, marți, postând pe pagina ei de Facebook, că spectacolul care ar fi trebuit să aibă loc în data de 17 noiembrie, la Craiova, a fost reprogramat pentru ziua de 2 februarie 2020.
Filiala Dolj a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Anticomunişti din România, cu sediul în Craiova, strada Fraţii Buzeşti nr. 24, prin preşedintele Alexandru Fota, îşi anunţă membrii că, pe data de 26 noiembrie 2019, la ora 10.00, va avea loc, la sediul asociaţiei, Adunarea Generală, pe acest an.
63 de asociații de proprietari din municipiul Craiova vor rămâne fără apă caldă și căldură, în perioada următoare, reprezentanții Termoficării Craiova luând această decizie din cauza datoriilor mari pe care acestea le au.
Situația abandonurilor este tot mai întâlnită. La numai câteva zile de viață, lăsați prin spitale, micuții ajung în cele din urmă, în centre de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protectia Copilului Dolj.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că PSD a acordat pensii pe luna octombrie la nivelul celor din august, în județul Dolj, ca strategie de campanie, pentru a da impresia că liberalii taie din venituri. El a spus că ministrul Finanțelor va cere conducerii CEC destituirea directorului.
Spitalul Județean de Urgență Craiova reprezintă, dintr-o dată, interes pentru un deputatul USR din Cluj, Emanuel Ungureanu filmând, luni dimineață, și postând pe pagina de Facebook mizeria din băile UPU sau cum infirmierele transportă deşeurile printre pacienţi.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea care prevede alocarea numărului de ore, în funcție de nivelul de învățământ.
Săptămâna viitoare, aerotermele și caloriferele electrice ar trebui să dispară din saloanele SJCU Craiova, firma care se ocupă de lucrări de schimbare a instalațiilor informând conducerea instituției că marți sau miercuri echipamentele necesare ajung în țară, montarea lor însemnând aproximativ șapte zile.
Familia Alexandrei Măceșanu, fata despre care anchetatorii spun că este posibil să fi fost ucisă și arsă de criminalul Dincă din Caracal, au adresat o scrisoare deschisă în care se cere decență din partea mass-media și a opiniei publice. Presiunea asupra părinților este foarte mare, dovadă și încercările de a-și proteja copiii. Aceștia spun că instituțiile statului trebuie să facă lumină în acest caz dureros pentru întreaga comună Dobrosloveni din județul Olt și au precizat că ei cred că Alexandra este în viață.
Reprezentanții Operei Române Craiova, organizatorii spectacolului care o avea pe Lara Fabian invitată specială, anunță că evenimentul va fi reprogramat.
Acest site folosește cookie-urile pentru a gestiona autentificarea, navigarea pe site și alte funcții. Prin utilizarea site-ul nostru, ești de acord cu utilizarea acestora.