Ca între colegi de fărădelegi: Sorin Roşca Stănescu îi plânge de milă lui Sorin Ovidiu Vîntu

Într-o intervenţie telefonică, la postul de televiziune Realitatea, Sorin Roşca Stănescu îi plângea de milă lui Sorin Ovidiu Vîntu (SRS + SOV = LOVE), care ar fi suferit o intervenţie chirurgicală majoră la un picior (amputare), din cauza unor probleme medicale mai vechi şi acuza conducerea penitenciarului, în care respectivul îşi executase pedeapsa privativă de libertate, cu ceva ani în urmă, că nu i-ar fi oferit îngrijirile medicale necesare, la timp.

Sincer, mă îndoiesc că un deţinut de lux, cum a fost Sorin Ovidiu Vântu, nu ar fi beneficiat de toate condiţiile în închisoare. Cei cu bani, o duc bine şi acolo, sunt destule exemple de acest fel, care infirmă ceea ce pretinde Sorin Roşca Stănescu. Dar cum corb la corb nu-şi scoate ochii, Sorin Roşca Stănescu – şi el un beneficiar al unor ani de puşcărie, pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, nu putea acum decât să se solidarizeze cu SOV şi să pună problemele medicale actuale ale acestuia pe seama neajunsurilor din sistemul penitenciar românesc.  

Sorin Ovidiu Vântu – care deține grupul media Realitatea-Cațavencu, radiourile Guerrilla, Realitatea FM, Gold și Alpha, revistele Academia Cațavencu, Tabu, SuperBebe, Idei în Dialog, 24Fun, Jadore, Psihologia Azi, Aventuri la Pescuit, ziarele Cotidianul și Business Standard, televiziunile Realitatea TV, Realitatea Plus, Money Channel TV, Telesport, Romantica și agenția de presă NewsIn – se află, încă, în topul celor mai bogaţi oameni din România, după ce a escrocat milioane de români prin tranzacţiile financiare frauduloase, care l-au trimis la închisoare. Dar ceea ce surprinde este auto-victimizarea celor doi, care, anterior, au călcat pe cadavre pentru a-şi asigura viaţa prosperă de acum şi, ca totdeauna, în percepţia lor, vinovaţii sunt alţii, nicidecum ei, care erau şi sunt nişte sfinţi.