„Iarna vrajbei noastre”(!)

De fiecare dată când plouă, am sentimentul că apa care vine din cer spală toate necazurile şi păcatele noastre, restartând viaţa fiecăruia pe alte coordonate, mai curate şi mai dătătoare de speranţă. Deşi am sufletul greu, încerc şi acum să cred că ploile care ne scaldă, în aceste zile, sunt binefăcătoare şi dezinfectante, ca o incantaţie adusă Lui Dumnezeu.

Metoda placebo – de vindecare a trupului şi spiritului, dă rezultate, de multe ori, dacă te afli în deplină concordanţă cu aceste elemente ale vieţii, care te compun, ca Om. Evident că factorii nocivi exteriori sunt cei care ne otrăvesc vieţile, iar în perioada prin care trecem pare că toate duhurile rele, vii şi nevii, au pus stăpânire pe viitorul colectiv al Lumii!

Ploile or să treacă, dar iarna vrajbei noastre (ca să parafrazez titlul unei cărţi a lui John Steinbeck) va mai rămâne, probabil, o vreme, ca să ne întunece minţile şi să ne amplifice disperarea şi depresia. Am devenit o lume de taraţi psihic – chiar şi cei care se credeau mari şi tari, înainte, dau semne de clacare! Dar viaţa merge mai departe şi Omul, totdeauna, a ştiut să învingă răul şi să-l arunce la gunoiul Istoriei, ca şi cum nici n-a fost!...