Ai pleca pe o insulă pustie sau pe altă planetă!

Primăvara a venit de-a dreptul şi, după mai mult de un an de la debutul pandemiei, ne găseşte tot cu restricţii şi măşti de protecţie, iar oficialii nu sunt prea încrezători că acest coşmar se va încheia curând. Nu ştim dacă nu cumva şi acest an se va duce la fel, cu tristeţi şi speranţe individuale şi colective, fără acoperire. Societatea este formată din oameni care îşi fac planuri de viitor: se căsătoresc, fac copii şi vor să ştie ce le pot asigura, în anii care vin, urmaşilor lor? Deocamdată, nu au nici un răspuns la aceste întrebări fundamentale pentru un om care vrea să îşi ducă destinul pământesc până la capăt.

Această criză a afectat şi sentimentele dintre oameni şi, mai ales, interacţiunile sociale. Pe străzi, se arată cupluri tinere tot mai puţine – nu zic că nu există, dar nu se mai expun public şi poate chiar sunt mult mai puţine! E vremea discreţiei şi a retragerii în sine a fiecăruia, iar socializarea nu mai este posibilă ca altădată, societatea umană a fost frântă în chiar elementele ei componente!

Dacă stai pe o bancă în parc, închizi ochii şi te gândeşti la cum era (deja) în urmă cu doi ani, nu-ţi vine să crezi în ce coşmar te-ai trezit! Sar bucăţi din existenţa ta normală, în toate părţile şi te cuprinde depresia şi disperarea, chiar dacă nu sunt vizibile! Ai pleca pe o insulă pustie sau pe altă planetă, unde să nu te ajungă coşmarul, dar nu ai posibilitatea s-o faci. Rămâi, în continuare, cantonat, aici, cu speranţa că, poate, mâine, te vei trezi în mijlocul unei minuni, unde totul a revenit la normal. Dar, se pare că nu va fi aşa, curând.