Cel mai cunoscut Craiovean din Univers!

Gigolo, pictor, scenograf, regizor, zugrav. Cam așa ar arăta cuvintele cheie care să ilustreze viața celui mai cunoscut copil al Craiovei.

Acum aproape nimeni nu-l pomenește în orașul în care a văzut lumina zilei. Numele său are o rezonanță ștearsă ca o zi cu nori în care toate oficialitățile se înghesuie să depună coroane fără să știe cu exactitate cine sunt destinatarii florilor colorate.

Numele lui este Ioan Negulescu și s-a metamorfozat în sinuosul său parcurs în Jean Negulesco, o marcă celebră care este mult mai cunoscută la Hollywood decât în Craiova natală.

Imediat după război compozitorul George Enescu i-a cumpărat tânărului craiovean un portret pe care acesta îl schițase în timpul unui concert. Această reușită l-a determinat pe tatăl viitorului regizor să  îi sponsorizeze o peregrinare la Paris pentru a studia atât arta cât și economia și administrația.

Gheorghiță Negulescu avea 15 copii, iar efortul de a-l trimite pe Ioan la Paris trebuie să fi fost unul destul de mare chiar dacă omul făcea comerț în perioada interbelică. Probabil că Negulescu tatăl își imagina că după trei – patru ani, Ioan avea să se întoarcă pentru a prelua frâiele afacerii și a se implica în politica Craiovei dominată în acele vremuri de Nicolae Romanescu, primarul cu inima de aur care a modelat orașul în așa fel încât nici ororile comuniste și nici anomaliile urbanistice post-decembriste nu au reușit să șteargă urmele geniului său.

Visele lui Gheorghiță au fost spulberate de Ioan Negulescu care se dedică în totalitate artei și trăiește cu intensitate maximă în mijlocul anturajului cultural format în jurul conaționalului său Constantin Brâncuși sau a altei personalități cu origini românești, Tristan Tzara.

Cu stipendia tăiată de părintele care nu agrea prea tare manifestările artistice, tânărul face o escală în cel mai de lux stabiliment de pe Coasta de Azur. Se duce la Hotelul Negresco de la Nice ca să zugrăvească. Cu toate astea ajunge să fie și o versiune de gigolo a vremurilor sale. Ia calea Americii alături de o clientă a hotelului care-i căzuse cu tronc, iar de acolo nimic nu pare să-l mai oprească din ascensiune.

Regizor de succes, Negulescu produce 38 de filme și peste 50 de scurt metraje. Trăiește la maxim visul american. Este primul regizor care toarnă un film despre tragedia de pe Titanic și tot el este regizorul care a lansat-o pe orbită pe Marilyn Monroe. Fabuloasa artistă a fost pentru o scurtă vreme iubita sa înainte să ajungă să fie împărțită de liderul mafiei, Sam Giancana și liderul „lumii libere”, John Fitzgerald Kennedy.

Acasă, Jean Negulesco este uitat în totalitate ca și când cuiva i-ar fi frică de faptul că românii ar putea să-și aleagă alte modele decât cele care explodează efemer pe rețelele de socializare pentru a se stinge câteva zile mai târziu ca niște flăcări false de magician falit. O stradă prăfuită și strâmbă poartă la un colț o versiune a numelui celui mai mare regizor român. Un cinematograf care fusese botezat după el a dispărut.

Poate că este rezultatul unei nepăsări bolnăvicioase sau poate că cineva preferă ca tinerii să aleagă modele defecte în locul unor personalități autentice.