Politrucii repetenți comemorează de dragul onorurilor militare

Un străin care ar fi venit să viziteze România ar fi putut avea impresia că toți oficialii din țara noastră regretă profund faptul că Moldova și Țara Românească s-au unit pe 24 ianuarie 1859. Toată țara a comemorat evenimentul în loc să sărbătorească. Oficiali guvernamentali, funcționari prăfuiți sau primari de comune falimentare s-au înghesuit pe un frig care făceau să crape pietrele să depună coroane de flori la orice monument au putut să găsească disponibil în aria lor de competență.

Cei care au găsit prin oraș o statuie a domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost norocoși pentru că au putut să motiveze depunerea de coroane ca un gest simbolic adresat celui care a înfăptuit Mica Unire apoi a fost dat jos de pe tron, hulit și exilat. Oricum, oficialii care nu au avut noroc să dețină în dotare o statuie cu domnitorul s-au rezumat la a alege un loc cât de cât simbolic pentru a organiza manifestarea grotescă de depunere a coroanelor.

S-au depus coroane la morminte de eroi necunoscuți căzuți în lupte care au avut loc la zeci de ani după eveniment. S-au făcut adunări la statui care aveau legături destul de vagi cu Mica Unire. În unele locuri în care cultura a fost mai neglijată de înaintași, troițele au fost considerate de oficiali suficiente pentru a comemora un eveniment care, în mod normal, trebuie sărbătorit.

La Marea Unire lucrurile sunt mai simplu de explicat. A avut loc după Primul Război Mondial, iar bugetarii „coronofili” pot să declame cu emfază că cinstesc memoria eroilor fără de care nu era posibil. Mica Unire nu a avut însă niciun fel de jertfă. S-a realizat prin alegerea lui Cuza ca domnitor în Moldova și Țara Românească care a fost urmată de o luptă diplomatică pentru ca Turcia și Austria să recunoască manevra.

În spatele deciziei sutelor de parlamentari, a zecilor de prefecți și a miilor de primari de a sta în frig pentru a depune coroane este un resort care poate să fie analizat cu mai mare competență de experții în psihanaliză.

Pentru ei nu contează amănunte istorice. Dacă ar știi că Napoleon al III-lea a fost unul dintre artizanii Micii Uniri ar face repede o licitație, i-ar ridica o statuie și ar depune coroanele acolo. Singurul motiv pentru care toți bugetarii de lux se înghesuie la astfel de evenimente este legat de faptul că numai așa ajung să primească onoruri militare de la niște jandarmi sau militari zgribuliți în frig.

Primarii cu liceul absolvit în grabă sau parlamentari cu facultăți tomnatice terminate în stațiuni obscure au posibilitatea de a trece prin fața unor gărzi de onoare organizate în grabă. Repetenții claselor prin care au trecut privesc la soldații care participă la ritualul de comemorare și se gândesc la cât de bun a fost Dumnezeu cu ei.

Acesta este motivul real pentru care în loc să sărbătorim Mica Unire și să ne gândim real cum putem să convingem din nou Marile Puteri să ne mai lărgească jugul, noi comemorăm orice, numai să poată clasa politică de repetenți analfabeți să guste din plăcerea de a beneficia de niște onoruri militare.