Am ajuns la judecata CNA-ului în urma unei reclamații asupra căreia am să-mi îndrept atenția într-un moment de liniște. Față de reclamant am sentimente amestecate pentru că, pe de o parte a adăugat o linie de culoare unui moment unic în istoria comunicării în masă din România. Pe de altă parte, este evident că reclamația are puternice nuanțe politice pe care le voi identifica.
Dincolo de motivația internă a cetățeanului care s-a adresa Consiliului Național al Audiovizualului lucrurile stau în felul următor: în ianuarie am experimentat minunile științei și tehnici pe care tot mapamondul a început timid să le utilizeze. Am transmis pentru prima dată în istoria scurtă a televiziunii din România o emisiune generată de inteligența artificială. Și imaginea mea și vocea erau create pe calculator într-o serie de proceduri tehnice complicate care au avut ca rezultat final o copie destul de fidelă a realității.
Am dorit să trag și un semnal de alarmă cu privire la faptul că România, țara în care te alegi cu un cont blocat pe rețelele sociale dacă faci vreo metaforă pe care nu o înțelege roboțelul, nu are o legislație pentru chestiuni serioase. Valul de filmulețe cu Esca și Klaus au fost reglate „din pix” de niște ofițeri întreprinzători de la poliție și una dintre „pădurile” în care-și au sediul serviciile de informații. Adică, fără lege, au speriat copilul care făcea pamfletele și ele s-au oprit.
Lipsa unei reglementări lasă loc de abuzuri. Asta este o teoremă clară și probată în sute de regimuri totalitare care au avut, printre alte caracteristici și dorința de a controla total ideile sau gândurile oamenilor.
Până la urmă, emisiunea cu inteligență artificială a ajuns să schimbe legislația în materie, iar în următorul Cod al Audiovizualului o să existe prevederi cu privire la informarea publicului despre materialele care sunt generate pe calculator. Cumva ar trebui ca și filtrele care transformă fotografiile pe care le vedem zilnic pe platformele digitale ar trebui să fie cumva reglementate ca să nu ajungem să trăim cu povara faptului că în afară de noi toată lumea este Barbie sau Mr. Universe.
Trăim într-o lume în care, dacă stăm să ne uităm numai pe rețelele sociale, oamenii petrec numai prin vacanțe, au tenul întins și catifelat, sunt într-o formă fizică de invidiat și zâmbesc din niște poze care arată mai bine ca fotografiile de studio ale vedetelor din anii 90. Unii ajung la drame personale pentru că nu se pot abține să nu compare ceea ce văd în oglinzile prost luminate de acasă cu ceea ce le răsare sporadic pe ecranul telefonului.
Cumva, filtrele te fac să crezi că toți cei din jurul tău trăiesc într-un paradis, iar tu ești singurul care are riduri, burtă și haine șifonate. Chiar dacă știi că singura diferență dintre tine și prietenii virtuali este reprezentată de un filtru atent creionat deasupra pozei, nu poți să nu suferi inconștient.
Deja, make-up-urile care seamănă cu tencuiala termoizolantă sunt istorie. De ce să petreacă o fată niște ore bune în fața oglinzii când din două – trei apăsări de ecran ajunge să arate ca Andreea Marin atunci când concura cu Mihaela Rădulescu pe diferite mize efemere.
Dincolo de asta, puterea de a recrea persoane și voci este spectaculoasă și pentru încă un an sau doi o să fie o provocare pe care nu știu dacă societatea este pregătită să o gestioneze. Audierea de la CNA a avut loc înaintea meciului pe care Știința l-a avut la Voluntari și m-am bucurat că s-a terminat în timp util.
L-am sugerat membrilor consiliului că până la chestiuni de actualitate trebuie să reglementeze clar și acest lucru pentru că, atât ei cât și toți oamenii din România știu care este adevărul. Iar atunci când adevărul cunoscut este schimbat de o reglementare înseamnă că am ajuns foarte aproape de o societate orwelliană utopică și tristă ca o fată care nu mai are acces la vreo aplicație de întins tenul digital pe un telefon second-hand.
